Pesimistul-optimist (la cei 74 de ani pe care îi avea în anul apariţiei cărţii, şi la cei 81 de ani pe care autorul îi are acum, în 2011),  Constantin Codreanu, după ce aşează pe copertă un tablou trist cu o lume (industrială) în prăbuşire, dedică efortul său intelectual ţintit spre viitor cui altcuiva decât copiilor şi nepoţilor.  

 By William Starbuck (Oxford: Oxford University Press, 2006) published in European Legacy, vol 12, No. 7 pp. 891 - 928, 2007, Edited by Routledge. Taylor and Francis Group (recenzia se afla la paginile 7-8 din acest capitol de Book Reviews.
 

Tiberiu Brăilean, Fundamente filosofice ale economiei, Editura Junimea, Iași, 2008, 283
pagini, 25 RON, ISBN 978-973-37-1314-2

Pre-textul.
Scrierea unei cărți (ca și a unei recenzii despre acea carte) este, în primul rând, un pre-text
pentru un dialog ulterior, pentru o comunicare mai intensă și mai bună cu mediile de cercetare
și de decizie cărora li se adresează. Grila de lectură a unui text trebuie să conțină, obligatoriu,
cred, și o analiză a pre-textului, a pre-gătirilor autorului/ recenzorului pentru textul ce
urmează a fi produs, publicat și apoi perceput de către destinatarii mesajului textual. Lipsa
unui dialog prealabil recenzor-autor face necesară imaginarea de către recenzor a ceea ce a
fost înaintea scrierii textului, a motivației care a determinat autorul să ia decizia scrierii
textului. Fără această imaginare rămâne riscul de a considera scriitura autorului cărții doar ca
pe un fapt în sine, sau ca pe o operă de binefacere culturală, respectiv o sacrificare a timpului
autorului în favoarea cititorilor săi.

 Mica publicitate: „Şmeker de Bacău, caut faimă şi recunoaştere. Aducătorului, faină recompensă.” 

 De unde oare dorinţa intensă (şi imensă) a neputinciosului de a putea, a infertilului de a (pro)crea, a pietrei de baltă de a străluci şi a analfabetului de a deveni parte a elitei scriitoriceşti? Oricât de criticabil aş fi, oricât de multă supărare aş produce, continui să cred că resorturile acestor porniri au cauze genetice şi educaţionale deopotrivă. Grafomania este, gestul irepresibil de a scrie, de a exterioriza propria gândire, fiind, în ultimă instanţă, un început (uneori, patologic) de comunicare cu lumea largă, lume avidă de dialog continuu. Gravitatea greşelii grafomanului diminuează dacă o comparăm însă cu orgoliul de a mima excelenţa sau măcar competenţa. Acest handicap genetic (grafomania) este micuţ faţă de egolatrie, păcatul considerat de creştini ca fiind printre cele mai grave. Egolatrul grafoman cuplat cu un haiduc informaţional certificat printr-o diplomă de filosofie (nu de filosof!) defineşte/ descrie un posibil impostor. Ce fel de impostor? E vorba cumva de acel profesor de filosofie care a absolvit liceul după ce a trecut prin universitatea muncitorească? Posibil da, dar eu fac acum trimitere la un alt practicant al deghizării, respectiv la un fost caporal (sergent sau plutonier) care poartă acum haine de profesor universitar. Fiind deghizat, cu alte cuvinte lucrând sub acoperire, profesorul îşi pune (ig)nobila sa semnătură sub texte copiate/ furate de prin cărţi. De ce? Tocmai pentru a nu-şi devoala principala sa caracteristică: incapacitatea de a formula ceva nou, de a avea măcar o opinie, de a combate un punct de vedere cu argumente etc. Publicând mult – la noi, cantitatea încă bate calitatea -  dincolo de beneficiile aduse de lungirea listei cu articole şi studii (originale, nu?), domnia sa probează că este şi un român adevărat. Un român suta la sută. Adică un iubitor de Eminescu, de păşuni mioritice, de construcţii manolice şi de furăciuni şmekere. 

* Criticii se numesc acum „detractori”, iar tractoriştii profesorali trag tunuri culturale în loc să tragă un pui de somn * Furăciunea şi minciun(e)a – frate cu munteanul * Citaţi, băieţi, citaţi! dar mai şi scrieţi! * Cultura antipostmoderniştilor este suma dintre cultul morţilor şi moartea culturii autentice * Un (anti)eseu marcat de moldoveanul munteanu în poarta goală a echipei aten(eu)iene * Quosque tandem abutere Agripina patientia nostra? 

Autoarea, Mariana Marinescu (M.M.) conferentiar dr., precizează, intr-n ”Cuvant către cititor”, că ”doreste să-si aducă o contributie semnificativă la dezvoltarea dimensiunii europene a educatiei” (p.3). Din păcate, dorinta nu este chiar atat de altruistă pe cat pare  devreme  ce   doamna  M.M. isi adresează siesi acest efort. Ea doreste nu ”să aducă o contributie ”, ci ”să-si aducă o contributie”, ceea ce, cred, schimbă radical directia efortului.  Dincolo de acest inceput stangaci lucrarea reuseste să creeze mai multe nelămuriri (cel putin pentru mine), drept pentru care le fac publice in speranta primirii unui răspuns (clarificator) fie din partea autoarei, fie din partea unor alti cititori.